Castelul Praga (Pražský Hrad)

Castelul Praga (Pražský Hrad)

Castelul Praga (Pražský Hrad) este o destinatie de neratat pentru oricine viziteaza capitala Cehiei. Se spune ca istoria orasului a inceput odata cu fondarea acestui castel de printul Borivoj in secolul al IX-lea.

Acest castel este casa Presedintelui Republicii Cehe si unul dintre cele mai remarcabile obiective turistice din Praga. Detine titlul de cel mai mare castel antic si inca locuit din lume, iar dimensiunile sale sunt cu adevarat impresionante.

Castelul Praga arata ca un mic orasel, cu palate imperiale, case fastuoase, biserici, stradute, turnuri medievale, inclusiv restaurante si cafenele. Acestea sunt dispuse in jurul a trei curti si multe dintre ele gazduiesc expozitii de mare valoare.

In acest ghid de calatorie iti propun un tur virtual al Castelului Praga.  

Ce poti sa vizitezi la Castelul Praga?

Ce poti sa vizitezi la Castelul Praga?

Sunt multe de vizitat la Castelul Praga! Complexul este atat de vast, incat nu este suficient o zi ca sa poti vizita si asimila tot.

Nu trebuie neaparat sa vizitezi tot, dar macar o plimbare prin Castelul Praga este obligatorie.

Intrarea in interiorul castelului este gratuita, la fel si vizitarea unei parti din Catedrala Sf. Vitus.

Daca vrei sa vizitezi celelalte atractii turistice va trebui sa platesti bilet de intrare.

De asemenea, ai posibilitatea sa iti inchiriezi un ghid audio sau sa faci turul castelului cu un ghid profesionist.

Iata un itinerar, in care te voi ghida prin cele mai remarcabile locuri de vizitat ale Castelului Praga!

1. Prima Curte

Intrarea la Castelul Praga se face de obicei din Piata Hradcany (Hradčanské Náměstí). Spun asta pentru ca sunt mai multe puncte de acces, dar aceasta este intrarea principala.

Asadar, din Piata Hradcany, se intra pe poarta cu zabrele aurii, flancata de statuile unor titani luptatori si strajuita de doi ostasi in uniforma.

Trecand prin Poarta Titanilor ajungi in prima curte a Castelului Praga.

I se mai spune si Curtea de Onoare, deoarece aici sunt intampinati vizitatorii oficiali ai Presedintelui Republicii Cehe.

In prima curtea nu este nimic deosebit de vazut, in afara de monumentala Poarta Matthias, care face legatura cu a doua curte a Castelului Praga.

Poarta Matthias este un exemplu de arhitectura baroca. Dateaza din anul 1614, de pe vremea Imparatului Matia I.

De asemenea, in aceasta curte se desfasoara schimbul garzii, ce are loc zilnic la ora exacta.

Ceremonia atrage multi vizitatori, iar momentul de maxim interes este la ora 12:00, cand are loc si ridicarea drapelului, acompaniat de fanfara.

2. A doua curte

Din prima curte, trecand pe sub Poarta Matthias, vei ajunge in curtea a doua a Castelului Praga.

Aspectul actual al acestei curti dateaza in mare parte din secolul al XVIII-lea, din timpul Mariei Tereza.

Aici, iti va atrage atentia fantana in stil baroc tarziu din centrul curtii si Capela Sfintei Cruci, care adaposteste Tezaurul Catedralei Sf. Vitus.

Curtea a doua a Castelului Praga este inconjurata de Palatul Nou Regal, unde se afla Biroul Presedintelui Republicii Cehe.

Principala atractie turistica este Galeria de imagini a Castelului Praga, infiintata la sfarsitul secolului al XVI-lea, de Imparatul Rudolf al II-lea.

Ca sa o vizitezi va trebui sa cumperi biletul Castelul Praga-Expozitii permanente.

Galeria prezinta o colectie valoroasa de picturi din diverse epoci, inclusiv din perioada renascentista, baroca si clasica.

De asemenea, expune si cateva opere apartinand scolii olandeze si flamande.

Vizitand Galeria de imagini a Castelului Praga vei vedea picturile unor artisti europeni de renume, precum Rubens, Tintoretto, Hans von Aachen, Titian, Veronese si altii.

In aceeasi aripa se afla si Sala Spaniola, o incapere somptuoasa, construita de Rudolf al II-lea ca spatiu expozitional pentru colectia sa de arta.

Sala Spaniola este folosita in prezent pentru receptiile prezidentiale, concerte oficiale si ceremonii de gala. Prin urmare, nu poate fi vizitata.

3. A treia curte

Parasind curtea a doua, printr-un pasaj ajungi in curtea a treia. Aceasta este inima Castelului Praga si detine cele mai multe atractii turistice.

Iata ce poti sa vizitezi aici:

3.1 Catedrala Sf. Vitus

Venind dinspre curtea a doua, imediat ce iesi din pasaj vei zari impozanta Catedrala Sf. Vitus.

Langa catedrala se afla un obelisc memorial, ridicat în anul 1928 pentru a comemora victimele Primului Razboi Mondial si Statuia Sfantului Gheorghe.

Catedrala Sf. Vitus este cea mai impresionanta si dominanta structura a Castelului Praga. O adevarata bijuterie a arhitecturii gotice, aceasta catedrala este atat de mareata, incat cu greu o poti cuprinde cu privirea.

Dincolo de arhitectura sa magnifica, Catedrala Sf. Vitus adaposteste o multitudine de comori si simboluri istorice care reflecta importanta sa pentru cultura si istoria Cehiei.

Printre cele mai importante atractii se numara mormantul Sfantului Ioan Nepomuk, Capela Sf. Venceslau si cripta regala, unde sunt inmormantati mai multi regi ai Boemiei.

De asemenea, catedrala adaposteste Bijuteriile Coroanei si ofera o priveliste magnifica asupra orasului din turnul sau, care se ridica la aproape 96 de metri.

Intrarea in Catedrala Sf. Vitus este gratuita. Pentru a vizit celelalte atractii din interior va trebui sa platesti biletul Castelul Praga – circuit principal.

3.2 Palatul Vechi Regal

Continuam turul cu vizitarea Palatului Vechi Regal, aflat langa Catedrala Sf. Vitus. Vizitarea acestuia este inclusa in biletul pentru circuitul principal al Castelului Praga.

Fondat in secolul X, Vechiul Palat Regal este fosta resedinta a regilor Boemiei.

In timpul turului vei vizita cateva incaperi, care s-ar putea sa nu ti se para atat de deosebite, mai ales dupa ce ai vizitat Catedrala Sf. Vitus.

Fiecare incapere reflecta o arhitectura diferita, avand in vedere ca fiecare rege care a locuit aici si-a lasat amprenta asupra locului.

Cea mai impresionanta este Sala Vladislav, o camera grandioasa in stil gotic tarziu cu tavanul boltit si ferestre largi in stil renascentist.

3.3 Basilica Sf. Gheorghe

La cativa pasi de Palatul Vechi, vei descoperi Basilica Sf. Gheorghe, inclusa si ea in turul principal al Castelului Praga.

Basilica Sf. Gheorghe este unul dintre cele mai vechi lacasuri religioase din Praga.

Aceasta biserica in stil romanic a fost fondata in secolul al X-lea si reprezinta un exemplu perfect al arhitecturii medievale.

In comparatie cu catedrala Sf. Vitus, interiorul basilicii este mic, simplu si misterios.

Adaposteste mormintele unor membri ai dinastiei Přemyslid, printre care si pe cel al lui Vratislav I, ctitorul basilicii si al mamei acestuia, Sf. Ludmila.

3.4 Aleea de Aur

Aleea de Aur (Zlatá Ulička) este un alt reper pe care il vei vizita in cadrul circuitului principal al Castelului Praga.

Aici, te vei plimba printre un mic sir de case colorate, construite la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Aleea si-a primit numele datorita aurarilor care locuiau aici. Initial casele au fost construite pentru a fi locuite de garzile regale, iar de-a lungul timpului au fost ocupate de artizani si artisti.

Una dintre casele faimoase este cea de la numarul 22, in care a locuit temporar scriitorul ceh Franz Kafka.

Astazi, casele de pe Aleea de Aur gazduiesc mici magazine de suveniruri si expozitii.

3.5 Palatul Rosenberg

Palatul Rosenberg este un edificiu renascentist elegant. Construit in secolul al XVI-lea, acesta a servit initial ca resedinta a familiei nobiliare Rosenberg.

Palatul este cunoscut pentru ca a gazduit Institutul pentru Doamnele Nobile, infiintat in secolul al XVIII-lea de imparateasa Maria Tereza.

Acest institut oferea educatie fetelor necasatorite din familii nobile.

Turul Palatului Rosenberg te conduce prin cateva camere si capela privata a doamnelor nobile. Expozitiile prezinta mobilier si obiecte din viata cotidiana a femeilor aristocrate.

Vizitarea Palatului Rosenberg este inclusa in biletul expozitiilor permanente de la Castelului Praga.

3.6 Gradina Regala

In incheierea turului, iti recomand sa te plimbi prin Gradina Regala. Infiintata in secolul al XVI-lea, aceasta este un exemplu magnific de arhitectura peisagistica renascentista.

Gradina a fost initial creata ca o oaza de relaxare pentru regalitate. Astazi, este un loc frumos si linistit pentru relaxare in centrul Pragai.

Gradina Regala este plina de verdeata, flori, banci, fantani si sculpturi. Aleile sale te conduc spre Fantana Cantatoare, situata in fata Palatului de vara al Reginei Ana.

La cativa pasi mai incolo, poti admira Sala de Bal in stil renascentist si Domeniul Prezidential. In timpul lunilor calde, poti vizita Noua Orangerie.

Povestea Castelului Praga

Povestea Castelului Praga

Povestea Castelului Praga incepe in jurul anului 880 si inglobeaza fiecare stil arhitectural al anilor ce s-au asternut peste acesta.

Fundatia sa a fost pusa de printul Borivoj I, primul conducator al Boemiei, din dinastia Přemyslid. Initial, castelul era o fortareata simpla, menita sa protejeze regiunea.

Cetatea a fost extinsa si renovata de mai multe ori de-a lungul istoriei sale, sub conducerea diversilor regi si imparati care au trecut pe aici.  

In prima jumatate a secolului al X-lea, s-a inceput construirea Basilicii Sf. Gheorghe sub domnia lui Vratislav I si finalizata de fiul sau, printul Venceslau. Sub domnia acestuia s-a ridicat si Vechiul Palat Regal.

In timpul domniei lui Carol al IV-lea, in secolul al XIV-lea, castelul a fost extins si a inceput constructia Catedralei Sf. Vitus.

Dupa moartea lui Carol al IV-lea, care a transformat Castelul Praga intr-un centru politic si cultural al Sfantului Imperiu Roman, succesorii sai nu au mai acordat aceeasi atentie castelului.

Fiul sau, Venceslau al IV-lea, a continuat lucrarile de constructie, dar conflictele politice si razboaiele husite din secolul al XV-lea au dus la deteriorarea complexului.

Castelul Praga a fost grav afectat in aceasta perioada, fiind partial distrus si lasat in paragina.

Odata cu sfarsitul razboaielor husite si sub domnia dinastiei Jagellonilor, Castelul Praga a inceput sa fie reconstruit si extins.

Vladislav al II-lea Jagello (1471–1516) a adaugat Sala Vladislav. Acest proiect a marcat o renastere a castelului, trecand de la stilul gotic tarziu la influentele renascentiste timpurii.

Totusi, adevarata reinviere a castelului a avut loc abia dupa mijlocul secolului al XVI-lea, sub domnia lui Rudolf al II-lea.

Acesta si-a stabilit curtea si vasta sa colectie de arta la castel, transformandu-l intr-un important centru imperial si cultural.

Sub influenta lui Rudolf al II-lea, castelul a fost transformat in stil renascentist.

Ultima reconstructie majora a Castelului Praga a inceput in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, sub domnia imparatesei Maria Tereza.

Aceasta perioada a marcat o transformare semnificativa a complexului, in special in stil baroc.

Alte atractii in apropiere

Alte atractii in apropiere

Castelul Praga se afla in centrul istoric al orasului, asa ca sunt multe atractii turistice in apropiere.

Coborand de la castel, te poti plimba prin cartierul Malá Strana, cu strazi fermecatoare, marginite de cladiri istorice, magazine si restaurante traditionale.

Nu uita sa vizitezi Biserica Sf. Nicolae din Malá Strana.

Traversand Podul Carol, poti vizita alte atractii turistice din Orasul Vechi. Asista la spectacolul oferit de Ceasul Astronomic si relaxeaza-te la o terasa din Piata Orasului Vechi.

Daca ai timp poti sa vizitezi Manastirea Strahov (Strahovský Klášter), situata pe un deal in apropierea Castelului Praga.